Rog sa mi se reaminteasca constant de ce m-am intors!

July 25, 2011 at 7:12 pm (Eu gandeste!, Idei/Pareri/Opinii, Uncategorized) (, , , , , )

Mi-am pierdut/mi s-a furat paşaportul. Când? Undeva prin februarie, undeva între Vichy şi Paris. Date mai exacte nu am. Aproape 6 luni nu m-am sinchisit să îl declar pierdut- ştiu sunt inconştientă, dar nu despre asta vreau să vă vorbesc azi.

Iniţial m-a durut la 3 m de cot de un anumit domn (ca să nu îi spun tâmpit) dar pe urmă mi-am zis că de ce să nu îl fac “vedetă”.

Azi dimineaţă, trezită cu noaptea-n cap (pe la 8- eu lucrez până la 3 noaptea că sunt freelance şi POT) de către mama “copil trezirea că mergem la paşapoarte”. De ieri seară de când le-am zis senină alor mei că nu mai am paşaport ei panichează că cine ştie cine mi-a furat identitatea şi acum se plimbă din ţara-n ţara cu identitatea mea . Speranţa mea e ca vameşii internaţionali să nu fie aşa de proşti ca şi ai noştrii şi să îşi fi dat seama că era al altei persoane sau fals. Anyway, divaghez, să revin.

Ajung la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor- Cluj şi mă pun frumos la coadă. Coadă predominant formată din cetăţeni mai mult sau mai puţin (mai mult) romi care îşi ridicau alte paşapoarte pentru că pe cele anterioare scria “expulzat” (Sarkozy mon cher nu ai făcut nimic trimiţându-i acasă, tot la tine se întorc). Îmi vine şi mie rândul, zâmbesc, spun “bună ziua” şi spun “mi-am pierdut sau mi s-a furat paşaportul”. Circumvoluţiunile omului i-au transmis informaţia genială, o să redau conversaţia cum s-a desfăşurat :

El:”Adică cum?”

Eu: “Adică nu ştiu dacă l-am pierdut sau mi s-a furat”

El: “Păi cum nu ştii, eşti proastă?”

Eu: (iau foc, mama deja mă strângea de mână) “Domnule eu pe banii mei sunt cât de proastă vreau,da? Ultima oară când am verificat eraţi plătit din banii mei şi trebuia să mă serviţi. Dumneavoastră pe mine, nu eu pe dumneavoastră. Şi vă rog să nu mă tutuiti că nu am mâncat din aceeaşi mămăligă.”

El: “Păi şi eu ce să fac acum?”

Eu: “Treaba. Să îl declari nul.”

El: “Bine, scrie formularul ăsta. Da ce ai căutat tu la Paris?”

Eu: “Ta mere.”

El: “?????????????????????????????”

………………………………………………

El: “Da vezi că ai şi de plătit amendă, domnia şi prostia…hehehehhehe”

Eu: “Mda, şi o sesizare împotriva dumneavoastră unde fac?”

El: “…………………………….”

Rezultatul, după ce am vorbit cu superiorul lui e că omul a primit mustrare şi i se va trage din salariu, nu mult, 15%, da să îl usture, să nu aibă bani de berea aia după care baleste o zi întreagă. Data viitoare, boul, o să trateze pe altul mai frumos. Şi da bă, mi-am amintit de ce m-am întors în ţara, să le trag câte un şut în fund la oamenii de acest gen. Şi da, o să am grijă să mai trec pe acolo să văd dacă i-a scăzut din salar…aşa, că doar sunt freelance şi am toooot timpul din lume.

Permalink 1 Comment

“Şatra” se joacă la mine în curte

July 18, 2011 at 10:58 am (Idei/Pareri/Opinii, Uncategorized) (, , , , , , )

Dumnezo nu culcă-te, vorba unui prieten, aşa că, m-am pricopsit de câteva luni cu vecini ţigani. Eu doar de 2 săptămâni, ai mei de câteva luni. Ai mei s-au obişnuit oarecum. Eu nu. Locuiesc 4 adulţi şi 3 copii în două camere minuscule şi o bucătărie. Frigiderul l-au scos afară în curte. Hainele le întind afară la uscat, miros a Lenor. Fac şi grătar afară, miroase tot timpul a carne, miroase bine.

Sunt mai politicoşi decât unii din vecinii mei români, şocant, ştiu! Salută respectuos tot timpul. Copiii sunt curaţi şi se joacă afară, jocurile copilăriei mele, nu stau cu ochii în calculator. Nici nu cred că au calculator. Nu am auzit niciodată să dea muzica tare, spre deosebire de alţi vecini care pun manelele la maxim. Îşi aşteaptă rândul la magazin şi nu se bagă în faţă, cu toate astea sunt trataţi cu dispreţ de vânzătoare care pe mine numai că nu mă linge în tălpi.

Cel mai interesant moment a fost când unul din vecini îşi spăla maşina în curte cu un fundal de “Salam, reggaeton” la maxim şi vecina pirandă a venit la el să îl roage să dea mai încet muzica pentru că dorm copiii (fiind după-masă şi copiii mici aveau nevoie de somn) iar vecinul meu i-a apostrofat că el e aici de mai mult timp şi că el face ce vrea. Mi-a plăcut teribil reacţia ei “Şi mai ziceţi de noi că suntem ţigani”.

Deşi i-a scăzut considerabil preţul apartamentului în care stau acum, deşi strâmbă din nas unii prieteni când vin la mine, mie îmi plac vecinii mei noi…deşi nu mă pot obişnui cu ei.

Permalink Leave a Comment

Scrisoare deschisa catre mine insami

June 23, 2011 at 2:40 pm (Eu gandeste!, Idei/Pareri/Opinii) (, , , , , , , , , , , )

Draga Anca,

Sper ca esti bine sanatoasa si nu tot stranuti ca nebuna din cauza alergiilor. Afla despre mine ca sunt trista si vesela in acelasi timp. Stiu, stiu, e o prostie sa fi bipolar dar eu asa sunt. Numaratoarea inversa ce se finalizeaza pe aeroportul din Cluj a inceput. Sa nu ai emotii, toti te vor primi cu bratele deschise, unii nu te vor mai primi deloc si doi viseaza seara de seara ca razi cu ei la seriale, mancati impreuna si le intregesti familia.

Atatea luni ti-ai purtat pasii prin Montmarte pana ai facut basici la talpi. Ai inspirat aerul jegos imbibat cu putreziciuni de pe malul Senei in timp ce ingurgitai vin “din ala mai ieftin” Bordeaux. In fiecare dimineata plecai cu un zambet tamp la serviciu si te intorceai obosita dar purtand aceeasi grimasa. Ai schimbat 4 adrese in cateva luni locuind cu oameni mai putin dragi tie, cu oameni ce nu ii suportai si cu oameni de care nu te-ai desparti niciodata. Ai ajuns si la spital, nu de alta dar te tenta sa verifici sistemul francez de sanatate- e mai prost ca al nostru.

Nu ti-a fost niciodata rau sau frig pentru ca au fost mereu ei sa te tina in brate, sa iti spuna o vorba buna. I-ai dezamagit acum cand iti pui ultimele tricouri si inchizi fermoarul valizei. Ai slabit, t-ai ingrasat si de fiecare data cand ai ajuns la raftul cu alune caramelizate sau Madeleine ti-a trebuit o forta suprema care sa te opreasca sa cumperi tot.

Ai vazut cu ochii tai ce inseamna metrou, oameni nebuni, mizeria Parisului si frumusetile lui. Ai numarat treptele turnului Eiffel si ai intors capul in toate partile innebunita de toate minunile mai mici sau mai mari de la Pompidou. Ai pastrat un moment de reculegere la Pere Lachaise cand ai vizitat-o pe Edith Piaf si ai pus o piatra mica pe monumentul in cinstea celor deportati. Te-a dezamagit copia Monei Lisa din Louvre si ti-ai zis ca mai bine petreci restul timpului in aripa egipteana.

Ai mancat tot ce ai vrut, ai facut tot ce ai vrut, te-ai cautat noaptea pe strazi si te-ai regasit in Oberkampf unde shoturile de la Orange Mecanique erau gratis, muzica buna si prietenii aproape. Ai stat tolanita pe un scaun, molfaind o inghetata de la Bertillon dupa ce ai asteptat zeci de minute o cupa, pe Ile Saint Louis.

L-ai citit pe Balzac pe care il divinizezi in Jardin de Luxembourg si ai fugit ca un copil, in picioarele goale pe iarba din Buttes Chaumont. Serile coborai din Montmartre in Pigalle unde barbatii dornici de senzatii erotice isi potoleau setea. Tu ii priveai de la distanta si luai notite mentale pentru romanul pe care il scrii.

“Te-ai indraostit de cineva la Paris?” “Da…definitiv si irevocabil de EL- Orasul luminilor”. Dar, ca orice relatie, stii cand e timpul sa iei o pauza si sa te detasezi. A venit momentul sa ii spui ” Te iubesc nebuneste dar nu ne mai putem vedea, cel putin un timp. Atunci cand ne vom revedea va fi ca intalnirea unor vechi iubiti si ne vom zambi complice in cinstea amintirilor perfecte pe care le avem. Multumesc, tu m-ai invatat sa cresc ca om, sa nu imi fie frica, sa fiu tare si sa ma bucur de orice mazgalitura pe perete ce ii apartine lui Banksy sau Space Invaders.”

Si acum, draga mea, incotro? La Cluj? La Bucuresti? Dai Marele Paris pe Mica si ieftina copie- Bucurestiul?

Nu stii….acum, deocamdata, tot ce vreau e sa iti iei ramas bun, pe acordurile lui Polnareff. Iar dimineata cand o sa il vezi pentru ultima oara din autobuz sa fredonezi incetisor, ca in fiecare weekend cand te intorceai acasa la rasarit :

“Je bois
A trop forte dose
Je vois
Des éléphants roses
Des araignées sur le plastron
De mon smoking
Des chauves-souris au plafond
Du living-
Room”

Permalink Leave a Comment

Despre dragoste in toate felurile…

May 31, 2011 at 12:15 pm (Eu gandeste!, Idei/Pareri/Opinii) (, , , , , , )

Ex-colegul si prietenul meu Marian Hurducas (www.marianhurducas.ro) a lansat o ipoteza interesanta. Ma rog el tot timpul lanseaza ipoteze interesante..dar asta fu si mai interesanta ca era despre agatzat si implicit, la cat de departe ma duce pe mine mintea (din pacate) despre dragoste. Da dragostea om lasa-o pe mai tarziu ca deocamdata nu e..si cand dragoste nu e, nimic nu e sau ceva sau hau sau bau sau hau hau sau ce tot latru eu aici (vb Robotzilor!- genial).

Domnul Marian sustinea “cu o floare nu se face primavara dar se face sex” bai, posibil da mie inca nu imi fu dat sa testez teoria. Deja eu is a dracului ca mie imi plac fix numai 1 tip de flori, la restul zambesc frumos si multumesc si mai frumos da le uit intr-o vaza. Imi plac ghioceii, care se gasesc fix numai in martie asa vreo 2 saptamani, ca aia de sera nu imi plac. Imi amintesc insa din Liceenii (unul din filmele ce mi-au marcat adolescenta) cu Mihai (Banica, de care eram indragostita pana peste cap) ce ii punea Oanei (Oana Sarbu) cate o garoafa in banca in fiecare zi si mie gestul asta mi-a ramas pe veci intiparit in minte ca fiind cel mai romantic lucru EVER. Bineinteles ca nu am avut parte de asa ceva, de ce sa te chinui cu flori cand poti sa imi trantesti cele 165161 telefoane si cheile de la bemveu pe masa, in fata?

Revenind la oile noastre insa, dragi purtatori de sex masculin, stiti ce ma da pe mine gata, ce ma face sa va sar de gat si sa nu va mai las? Rasul. Mda…I am a freak I know! Mai, mie imi plac flacaii ce ma fac sa rad din inima, ce ma tin constant cu zambetul pe buze. Aspectul fizic nu conteaza deloc sau prea putin (cine ma cunoaste imi stie fostii prieteni si nu-s tocmai Brad Pitt, au contraire) dar daca unu ma face sa rad m-a cucerit forever.

Altceva nu ma apuc sa insir ,cu sa vorbeasca frumos, sa fie inteligent si alea alea ca se intelege de la sine. Aaaa si mai imi plac tipii care ma fac sa ma simt ca si cum eu nu as avea pic de cultura generala, ca nu stiu nimic, inferioara intelectual. Chiar daca nu e adevarat…EVIDENT! Doar sa imi dea senzatia ca el stie totul si eu nimic. Am avut un singur specimen de genul, din pacate nu am stiut sa tin bine de el si si-a luat zborul spre zari mai…calde ahm ahm ahm.

Deci domnule Marian, cand mai mergi la agatzat (speram ca nu, ca te omoara prietena! si eu sunt solidara cu ea, deh, spirit de gherleanca!) lasa in magazin florile si inarmeaza-te cu o duma buna, sunt sigura ca din 10 fatuci macar pe una o s-o dai gata!

P.S. Nu, nu pot sa ma combin cu un clown! They freak me out! Cine a citit IT de Stephen King stie de ce!

P.P.S. Hai sa facem si un sondaj! Hello, FETELOR,voua cum va place sa fiti agatzate? Ce va da gata? What makes you shake like jelly?

Permalink 2 Comments

My first short-story online

May 27, 2011 at 6:08 pm (Eu gandeste!, Idei/Pareri/Opinii, Uncategorized) (, , , , , , , )

Acesta este un post de incercare literara, care eu incerc sa literez. Este o short story scrisa in septembrie 2010 la scurt timp dupa ce am ajuns in Franta. Bineinteles ca este fictiune si orice asemanare cu persoane reale este pur intamplatoare. Please do judge me! Unii spun ca am talent, altii zic ca nu ma pricep, altora nu le pasa. Nici mie nu imi pasa…eu scriu in fond, pentru mine. Here we go:

Isi strange in jurul ei salul mare si negru ce si l-a cumparat de vreo 5 ani. Atunci era in doliu, murise poate cea mai draga persoana din viata ei- murise chiar ea sau o parte din ea. O sufla vantul taios pe plaja improvizata pe malul unei ape de a carei existenta nu era deloc constienta acum cateva luni. Si totusi e aici strivind nisipul sub pantofii ei perfecti. Totul era perfect, pantofii, geanta, parul, tenul, totul mai putin ea si organul acela ce popeaza sange- inima. Pentru ea inima a devenit un cuvant vulgar, cum e te iubesc.

Sta si se uita in gol si se intreaba « Ce pizda masii caut eu aici ? Ce mai caut ? » si la nici cinci secunde isi aduce aminte,cand un vartej de idei si emotii o acapareaza, e bipolara, obsesiv compulsiva  si nu se poate deloc opri din scarpinat. Mainile ii sunt plina de rani de la scarpinatul de stres. Ideea e veche de cand lumea, a fost obisnuita atata timp sa ii faca cineva rau incat acum ,cand nu mai e nimeni care sa o tortureze, o face ea.

Era obisnuita sa fie tratata ca un nimic si ca de cate ori il vedea sa i se mai rupa o coaja de pe inima. Avea crusta bine intarita de cate ori il vedea dar, asemenea unui copil care isi racaie rana, simtea nevoia sa isi faca rau intalnindu-se cu el. Pentru faimosul EL ce ii acapara o buna parte din ganduri din zi si din noapte ea nu era decat o papusa gonflabila care inca mai sufla. Era un motiv in plus sa nu plateasca o tarfa- avea una acasa pe care scuipa de cate ori gasea una mai buna.

« Un cur bun » se gandeste amar, « atata a mai ramas din persoana mea ». Trage adanc dintr-o tigara aprinsa, « si cand te gandesti ca doar datorita mie mai respira ala ». Isi aminteste si acum ultima lor seara in care s-au certat, s-au tiganit, s-au scuipat, l-a zgariat si a pleznit-o si ea ca un caine s-a tarat la picioarele lui. Daca i-ar fi cerut i le-ar fi spalat cu lacrimile sale si i le-ar fi sters cu parul ei, oricum se simtea jegoasa pe dinauntru, de ce nu ar fi fost si pe dinafara ? Isi dadu camasa jos si pe piept vazu cicatricile lui de la taieturile pe care si le facea  cand se plictisea, sau se simtea singur sau neiubit, nu ii pasa ca ea il iubea.De cate ori ii aparea lui o cicatrice isi facea si ea una. La inceput din asa zisa solidaritate, mai apoi din obisnuinta. Atata mai ramase din tot ce simtea si traia ea cu el. In acea ultima seare el vruse sa o ia in brate si chiaro lua pentru o ultima data si ea statu inerta asteptand un colosal sfarsit , o izbucnire sau macar o reactie din partea lui. Nu obtinu decat un sarut pe obraz si un « drum bun ».

Ii vine sa zambeasca acum cand vede ca de fapt nu au trecut decat ceva saptamani, nu multe de la seara aia. Ii vine dar nu zambeste, nu mai stie ce inseamna sa zambeasca si cand simuleaza, rictusul pervers ii ingheata pe fata.

Se face tot mai frig pe plaja, isi stinge tigara pe incheietura mainii, se infololeste mai adanc in sal, se ridica, tine capul sus si merge mai departe, cat mai departe, cat se poate de departe.

Permalink 2 Comments

To be or not to be pitzipoanca…that is THE question!

May 25, 2011 at 7:43 pm (Eu gandeste!, Idei/Pareri/Opinii) (, , , , , , , , )

Pentru ca toate posturile mele isi gasesc inspiratia in realitate am sa va vorbesc azi de pitzipoance, subiect ocolit de mine pentru ca si deoarece unii ma considera/ma considerau pe mine o pitzipoanca (ceea ce ma face sa cred ca nu au vazut un astfel de specimen la viata lor). De ce tocmai azi si nu in 29 februarie? Pentru ca…hmmm..ca sa intelegeti povestea trebuie sa stiti toate faptele. Sa le luam pe rand:

1. Ma mut AGAIN 🙂 in 1 iunie.

2. Proprietara a scos la bataie camera mea.

3. Sunt constant enervata ca se perinda diverse don’shoare la mine in camera sa o vada.

4. Azi a venit EA…:)

Asa…acum ca stiti toate detaliile pot incepe povestea. Se facea ca era intr-o zi de vara cu soare cand eu fericita si linistita ma intorceam de la serviciu ca sa o vad pe una pe jumate in dulapul INCA AL MEU cum isi baga nasul si tragea de o camasa. O clipa am uitat ca sunt o doamna si am vrut s-o intreb in romana ca ce “p..ana mea faci, fa???” mi-am compus insa tinuta si i-am zis un “pardon” frantzuzesc la care tuta imi raspunde “nan, c’est cool!” cum adica e cool? Pai ce e cool ca tu mi te fofai printre tzoale? Si i-am zis delicat ca ala e dulapul meu si nu are ce cauta. Mi-a scuipat un “ma gandesc sa locuiesc aici” si eu mi-am ascutit gherutzele zicandu-i ca “inca nu locuiesti aici”. Da nici de’al dracului nu imi lasa camasa aia din mana. Punctul maxim a fost cand mi-a zis ca ce ma tot agit asa ca oricum nu is haine de firma. In secunda 2 am explodat, tot stresul si nervii acumulati in luna mai s-au ravasit asupra ei, ce i-am zis nu voi reproduce aici pentru ca sunt o doamna.

Nici nu voi spune aici ca avea un Longchamp de si buna de la tara isi dadea seama ca e fake sau ca fondul de pe tenu-i slaninos arata ca o tencuiala prost facuta, nici nu voi sublinia ca un pantof frumos merge cu o pedichiura cojita. Dar peste toate astea putem pune limbajul de taranca- pana si eu care sunt straina mi-am dat seama de asta- si comportamentul infect. Am dat-o afara din camera si am dezinfectat, de mai multe ori.

Rezultatul:

1. Cand sunt nervoasa devin extrem de fluenta si am un debit verbal incredibil in franceza.

2. Cum am acoperit-o eu cu sudalme pe proprietara asta ticnita nu a acoperit-o nimeni.

3. Verificat fiecare coltisor sa vad daca nu mi-a disparut ceva.

4. Amenint…aaaaa cantat un vers de Eminem la proprietara ceva cu burn down the fucking house daca mai lasa pe cineva sa intre la mine in camera fara sa fiu si eu acolo pana plec.

Concluzii generale: da dom’le uite ca sunt si de-astea la Paris (n’as fi zis..ca sa fac si o rima), ma intorc la Cluj la aceleasi scarboase fitzoase care cred ca lumea se invarte in jurul lor daca stau intinse sub cine trebuie/are tati cash(apropo tot respectul pentru unele prietene ale mele care au destui bani sa se imbrace in aur dar si-au pastrat mereu modestia,bunul gust si bunul simt), majoritatea frantuzoaicelor sunt normale dar orice padure isi are uscaciunile ei si nu in ultimul rand sunt scarbita de cei care m-au pus in aceeasi oala cu aceste specimene chiar si daca a fost doar pentru o secunda.

As vrea sa aud si parerile voastre despre aceste fenomene!

Permalink Leave a Comment

Oare si tanti Getutza e colorist specialist?

May 17, 2011 at 3:27 pm (Eu gandeste!, Idei/Pareri/Opinii) (, , , , , )

Paris, 18 grade, freza rezista.

Paris, 4 luni de cand nu am mai trecut pe la un coafor- salon de hairstyle pentru mai tinerii cititori..coafiura nu mai rezista.

Paris, 4 luni si ceva pasesc agale spre Tony and Guy Academy, aici freza o ia razna in toate partile si urla “nuuuuuuuuu ,nu ma lasa pe mana unui student”. In secunda aia iti zici ca ai facut bine ca te-ai dus si ti-ai propus o intalnire cu psihologul pentru ca iti vorbeste parul tau! De ce m-am hotarat in sfarsit sa fac ceva cu parul meu? Pentru ca incepeam sa arat ca si cousin IT sau Amy Winehouse…tot mai am niste dubii legate de asemanarea aceea daca era de la par sau de la fatza.

De ce hapt la Tony and Guy Academy…pai ca nu platesc de aia, ca aia isi fac exercitiile pe parul meu si am zis ca nu poate fi mai rau decat e acum. Mda…

Cam 5 tipe in salon, direct cafelutza, luat geaca, plasat 70 de reviste glossy in mana si am asteptat sa vina cineva sa ma ia in primire…si am avut onoarea ca ocmai coloristul sef (eu nu stiam ca este meserie de colorist!!!) de la Tony and Guy sa-si propuna  sa faca o demonstratie pe parul meu. M-a intrebat cam ce as vrea eu- nu ca ar fi contat :). Si s-a apucat sa se decida cu ce culoare mi-ar sta bine si s-a gandit, si s-a gandit si a ajuns la concluzia suprema caaaa….drums please MIE IMI STA BINE CU CULOAREA MEA NATURALA (a se scuza cucu din propozitie)!!! Woooow si dup-aia o sa imi dea foc la par. What the fuck? Adica ma flambezi sau cum?? Asa distrus e ca tre sa dam foc si sa reconstituim magaoaia? Pai nu, adica o sa insereze suvite oranj sa para ca mi-a luat foc parul. Buuuun si ma inveleste in 1000 de prosoape si halatele si omu se pune pe amestecat culori…nu exagerez ca pentru a ajunge la culoarea mea naturala iti trebuie 12, like for real 12 tuburi de culoari diferite. Si incepe omu sa imi vopseasca parul…si vopseste si vopseste si mai vopseste si toate le face in timp ce eu is cu capu in chiuveta, cik e noua tehnica. Si temina vopsitul si se hotaraste sa imi faca suvitele ce trebuiau decolorate..toate astea in timp ce ii umbla si gura. Eu, deformatie profesionala, am zis sa fac pe jurnalista si sa il intreb 2-3 chestii, cate cliente are, cat castiga, alea alea…si doamnelor si domnilor castiga BINE atata mi-a zis ca e bine.

Ochiul meu critic a dat o raita in jur si ce a vazut:

– tanti care isi facea o freza ca a lui mama, pe care ea o realizeaza in 10 minute…un coc dezordonat buclat bla bla bla…tanti la casa a platit 100 de euro…am facut 3 stopuri cardiace si ma gandesc sa o bag pe mama la reconversie profesionala!

– toti barbatii stilisti erau clar gay…de ce , nu ma intrebati

– trendul pe 2011 e sa ti se vada radacinile negre la par blond…dar numai un pic. Da, exista femei cardau o caruta de bani sa aiba look-ul ala

– araboaicele is fac freze beton dupa care si le vara sub voal si strica tot

Siii dupa ore si ore vreo 3 ore jumate, mi-a fost gata si mie parul, intins, spalat, aranjat alea alea. Rezultatul nu e spectaculos, e decent da eu nu as fi platit garla de euro pe el. Toata lumea din salon a fost musai sa imi pipaie parul, lucru care nu mi-a placut si mi-au facut 70000 de poze, lucru care iar nu mi-a placut. Important e ca ma facuse gratis si bine, am vazut altele iesite din mana studentilor care erau…nu asa bine…de la un bob relativ lung se ajunsese la o tunsoare baieteasca asimetrica oribila. Si m-am decis cand ma intorc in Cluj il fac tot portocaliu si ma duc la tanti Luci, o coafeza uitata de lume care lucreaza cu Majirel, exact aceeasi vopsea ca si la Tony and Guy si de intins a sti si ea sa o intinda ca si nenea colorist, sincer acuma parca si eu stiu sa o intind ca si el.

Si nu…tot nu mi-a tuns deloc parul, mi-a dat un ser pentru varfuri sa le repar, a zis ca e prea frumos ca sa il tundem…cred ca ii vorbise si lui.

Permalink 1 Comment

Micul ghid de utilizare al francezului

May 5, 2011 at 12:05 am (Eu gandeste!, Idei/Pareri/Opinii, Uncategorized) (, , , , , , , , )

Asa cum am spus in titlu dragele mele, este momentul sa va impartasesc si voua din observatiile mele extrem de interesante. Asadar, antropologia a fost mereu o pasiune de-a mea dar de-abia aici am ajuns sa cunosc cu adevarat esenta umana, Homo Hominis in suc propriu. Sa purcedem! (iubesc cuvantul purcedem, totdeauna ma duce cu gandul la purcel)

Aici o sa vorbesc doar de populatia masculina ca tot e ziua lor azi!

Francezii dragele mele, trebuie luati cu grija, sau mai bine neluati. Sunt niste creaturi sensibile, aparent normale si cand spun aparent GOD knows I’m right care cand iau 1-2-3 pahare la bord mai mult decat ar trebui seamana mai mult cu extraterestrii decat cu romanasii. Am intrat in contact cu destui francezi ca sa ii pot judeca. Deci:

Niciodata sa nu credeti ca un francez la cravata, costum aparent normal ce merge cu metroul la serviciu ca toti oamenii e in toti pepenii- pentru ca nu e! Acela s-ar putea sa iti surprinda dimineata cu o rasuflare usor mentolata, mangaindu-te senzual cu limba pe obraz si lasandu-si adn-ul peste tot orbajorul tau proaspat pudrat. Pe scurt fi fata pa faza ca daca nu te linge ala! Si inca asa…fara un suc…o maslina…

Chiar si cand zice ca nu isi inseala prietena- believe me tot ajunge sa o insele. Poate sa iti povesteasca toata seara cat de magnifica este ea pana la urma tot cu tine pleaca acasa. Nota bene: fataaaaa ala nu isi lasa comoara pentru tine! Sfat: nu te implica si stai pe curul tau, nu incerca sa discutati ca tot tu pici de vina, el o fost sfant n-o facut nimica!

Francezul beat este o specie foarte iubareata, eu seaman la betie cu francezul beat- spun tuturor ce mult ii iubesc dupa care a doua zi ignor telefoanele. Francezul beat doarme imbracat pe jos, pe parchetul tare la tine in camera. Nu pune o patura pe el, ignora-l complet, daca poti calca pe el dimineata cand te trezesti si injura-l de vreo 2 ori in romana, iti va multumi intr-un final.

Francezul arab- asta e cel mai periculos ca nu te lasa nici la dracu sa iti bei cafeaua/mananci sandwich-ul/povestesti cu cineva mai interesant decat el. Tot timpu se gaseste cate unu sa te intrebe te sanatate, sa iti spuna cat esti de frumoasa sau de sarmanta sau mignona sau ceva. Ce sa faci cu el? Ignoratul nu merge ca se baga in fata ta…la propriu…asa ca rasteste-te la el, eventual cat mai urat. Nu, in secunda doi chiar nu iti va spune ca daca iti da doua bucati esti pe jos, el e prea gentleman pentru asta.

Tipul meu favorit de francez este romanticul incurabil…ala care e extrem de frumos, de sexi, care cand il vezi te topesti. Am vazut de cand sunt aici de aproape un an fix 6 exemplare de genul asta. Momentul magic s-a petrecut saptamana trecuta intre mine si un EL, il vad venind de departe (lucru surpinzator avand in vedere ca’s mioapa cu -5), ne zambim, el vine langa mine, ma trage brusc de par si incepe sa il miroase “mmmm are miros de soare” dupa care…desi tu deja esti freaked out si te gandesti cum sa scoti furculita din geanta si sa i-o infingi in gat..iti zice ca va cunoasteti…tu iti scormoni creierul te gandesti de unde dracu il cunosti…misterul este elucidat intr-o clipa: “ne stim de acolo de sus” si iti arata cu degetul cerul. Sfat: zambeste politicos si ingana un “no hablo franceza, mancati-as”.

Nu in ultimul rand dragele mele…cu cat sunteti mai putin machiate cu atata aveti mai mult succes. Eu cand ma aranjez nu zice nici dracu nimic…cand ma trezesc dimineata cu o fata de perna, nemachiata, eventual cu niste cearcane se gaseste cate un destept sa iti zica ” esti sublima…ai un aer asa..boem”

Sper ca acest mic ghid va va folosi, nu ezitati sa adaugati chestii si mai ales nu ezitati sa purtati un spray lacrimogen/paralizant la voi tot timpul, in cazul in care pe francezi ii apuca amorul.

Over and out!

Permalink Leave a Comment

Late at night when memories overwhelm you…

May 2, 2011 at 10:44 pm (Eu gandeste!, Idei/Pareri/Opinii) (, , , , , , , , )

  Asta e ora la care imi strang parul sus intr-un coc, imi iau bluza mea lunga si neagra, imi fac un ceai bun de menta si ma asez in fata viitorului meu.

Lampa fileaza, iar imi spun ca trebuie sa schimb becul ala si nu o fac niciodata…

Intre un CV trimis si o scrisoare de intentie ma uit la tabloul primit cadou anul trecut si imi las imaginatia sa zboare peste Sena, peste Balcani si sa se opreasca in Carpati. Fac asta tot mai des pentru ca mi-e dor. Cine nu a trait departe de ai lor nu stie ce inseamna sa iti fie dor de sa te usuci pe picioare. Pompido-ul, Montmartre, Notre Dame, stradutele, Ile Saint Louis…toate isi pierd sclipirea cand ma gandesc la Gherla. La fraza asta toata lumea o sa se blocheze si o sa isi spuna- a innebunit, de la atata ceai de menta i se trage.

Ma uit in spatele meu, se cojesc pozele invechite prematur de caldura sufocanta din camera. Ma uit la poza cu bunicul cand scoate ramele cu faguri din care curge mierea. Am vorbit alaltaieri cu el, e bine, mi-a zis deja de albinele lui, ce mai fac, cum mai sunt.

“Cand vi acasa?” – “Curand”. “Stii paraul ala ce trece pe langa pamantu nostru- s-o umflat si apa ii acuma peste tot, taica-to o slabit mult, sa nu fie bolnav” –  “E la dieta, Bunu Lutu!” – “Esti bine, sanatoasa, nu iti lipseste nimic?”  “Nu…ba mi pofta de-un balmos cu usturoi verde” “Ioi, apoi lasa ca vi tu si mergem la Santioana si mancam, Feli abia te asteapta acasa…si fetele. Te iubim puiule” – “Si eu va iubesc”

Inchid telefonul si raman muta o clipa: ce dracu fac eu aici? Formez in graba celalalt numar care ma duce tot la Gherla, la Mama care m-a crescut. “Mama Lenta am facut io singura drob, da s-o imprastiat ca n-am avut naframuta” – “Lasa aurul mamii ca nu-i bai, bun o fost si asa”- “Mama, cand viu acasa imi faci placinta? Si Bunule vine cu mine in parc sa vedem veveritele” “Cum sa nu vina, doar esti soarele lui, cat mai e? Doua luni?”- “Cum ajung acasa a doua zi is la tine.” – “Te iubesc Ancuta, si Bunule te iubeste tare tare de tot” – “Si eu va iubesc”

Inchid ochii si nu mai sunt la Porte des Lilas…sunt pe potecile de la Santioana ( un sat la 20 de minute de Gherla) si iar am genunchii “dubditi” si Matusa Marie ne cheama pe toti la masa, suntem vreo 10, nepotii ei, copii ei, verii, prietenii. “Matusa Marie incapem toti la masa?” – “Oamenii buni incap oricati oriunde”. Si sunt mica, si vorbim pasareste si ne jucam de-a v-ati-ascunselea, si am 7 ani si ii dau primul buchet de flori unui baiat si acuma cand il vad isi aduce aminte. Si seara ma duc sa dorm si nu am somn, si il vad pe Tata Ie cum rade ca stau cu gura cascata si ii ascult povestile.

Si ceea ce e perfect ca de care ori ma duc acolo, in locurile acelea care imi apartin mie, sunt acasa, acolo nimeni nu imi poate face nici un rau, acolo am 7 ani si genunchi juliti si tricoul alb murdarit, acolo nu mai sunt Anca, acolo sunt Ancuta tuturor.

Imi strang mai tare la piept ceasca asta de ceai. O sa imi fie dor de Paris…dar astept cu nerabdare sa ajung acasa.

P.S. Post scris din toata inima- conversatiile redate cu exactitate cum au fost. 🙂

Permalink Leave a Comment

From Paris…with love

April 5, 2011 at 10:32 pm (Eu gandeste!, Idei/Pareri/Opinii) (, , , , , , , )

Alarma suna  si acelasi inconfundabil si tampit refren pe care imi zic in fiecare zi ca o sa il schimb, ma trezeste. Ma ridic din pat…9.30…nu, nu sunt in intarziere ci incep la 11 lucrul. Vi se pare putin? Ce ati zice despre belitul ochilor in calculator ore in sir, aproape fara pauza? Fac ce-mi place…ma pasioneaza in caz ca se intreba cineva.

Mananc in graba si imi pun cizmele in picioare, ai nevoie de o pereche trainica la Paris! Ies din casa si cand sunt in metrou imi aduc aminte ca mi-am uitat acasa mancarea, injur de 3 ori in gand si plec mai departe. In metrou sunt amortita complet, nu vad pe nimeni si nimic, nici macar vagabontul care urla de 5 minute la mine “Mademoiselle!”…scot castile din urechi si urlu la el :”mais quoi, putain!?!”… se retrage intimidat. Gena de parizianca isi face simtita prezenta din ce in ce mai mult. Pana sa apuc sa gandesc deja e tarziu si trebuie sa ma intorc acasa. Acasa…ce cuvant mare, acasa e in Romania…aici sunt in trecere…sau…? Din ce in ce mai des simt ca aici e acasa…”tre’ sa va spun pe cuvant, aici e cel mai frumos loc de pe pamant”. Poate ma credeti sau poate nu ma credeti dar chiar asa este.

De o luna imi traiesc visul cu ochii, locuiesc in Paris, pe ditai bulevardul intr-un superb apartament, jumatate de Turn Eiffel se vede de pe strada mea, turn pe care il detest ziua si de care ma indragostesc in fiecare seara cand e luminat. Ma plimb pe langa Sena si beau beri peste beri peste beri in Oberkampf. Nu am timp sa stau pentru ca e mereu ceva de facut, ceva de vazut, de mancat o portie zdravana de sushi la “barcuta” sau o seara cu prietenii sau pur si simplu sa stai intinsa la soare in Jardins de Luxembourg si sa citesti o carte buna. Sa dormi in fiecare duminica pana seara la ora 8 jumatate si sa faci nopti albe de chef dupa care sa mergi la servici.

Suna cliseic tot ce va spun? Toti cei care isi traiesc visul cu ochii stiu ca nu vorbesc prostii. Nici nu realizati cum va schimba un oras, cum va da energie, cum va face fericiti doar la gandul ca esti acolo, chiar daca uneori stai ore in sir in metrou si cineva te linge pe fatza ( din pacate so true…) sau cineva stranuta cu muci pe cartea ta (din nou…horribly true) sau si mai bine un boschetar oribil se aseaza langa tine.

Cu toate astea te intrebi…ti-e dor de casa? Nu…mi-e dor de cativa oameni, putini, dar care ii am in suflet. Ti-e dor de EL? Nu…poate doar ocazional, dar aici ti-ai dat seama ca nu ai nevoie de el sa fi fericita, ti-ai dat seama ca nu ai nevoie de el si punct.

Parisul nu e doar pentru indragostiti, ci mai ales pentru cei singur dar indragostiti irevocabil de el. And believe me…you are never single in Paris.

ENGLISH VERSION………………………………………………………………………………………………………………………………….

The alarm wakes me up with the same stupid song that I tell myself I am going to change every single day. I get out of bed…9.30..no, I am not late, I start working at 11. Doesn’t seem like much? What do you say about the fact that I am popping out my eyeballs for hours in a row, sometimes without taking a small break. But I do what I love…so that makes it about right.

I eat in a hurry and pun on my boots, you need a good pair of shoes in Paris ! I get out of the house and when I’m in the subway I remember I forgot my lung at home, I curse 3 times in my head and move on. I feel numb in the subway, I don’t see anybody I can’t hear anything, not even the homeless guy that keeps shouting for 5 minutes “mademoiselle”…I remove my headset and shout at him: “mais quoi, putain?!?!”…he backs off intimidates. I guess Parisian blood runs through my veins…the bitchy one. Before I start thinking about my life it’s already getting late and I got to head home. Home…this is a big word. Home is in Romania…I’m just passing through…or am I…? I got to thinking even more, each day that this is home. “You gotta believe me when I say, this is the best place on Earth”. Maybe you believe me, maybe you don’t but it is.

Since February I’ve been living my dream, living in Paris, on a huuuge Boulevard (and not of broken dreams) in a lovely apartment, I can see half the Eiffel Tower from my street, tower that I hate during daytime and fall in love each night when it lights all up. I get to walk by Seine and drink beers after beers after beers in Oberkampf. I have no time to waste because there is always something to do, something to see, a good hunka sushi menus to eat at “the boat” or a soiree with friends. Or…just imagine lying down on the grass, sun gently burning your skin, reading in the Jardins de Luxembourg. Sleeping every Sunday until 8.30 p.m and no getting no sleep the night before you go to work.

Does this sound like a cliché ?  Everybody who is living their dream knows I don’t talk bullshit. You can’t even imagine how a city changes you, how it gives you energy and power, how it makes you happy even at the thought that you are living there, even if sometimes you have to ride the subway for hours and somebody licks your face (sadly, true story) or somebody snoozes their buggers all over your books (again, horribly true) or even when a homeless guy chooses the seat next to you.

All these being said you wonder…do you miss home ? No, I don’t miss Romania, I miss some people there, a few, but buried deep in my heart. Do you miss HIM? No…maybe sometimes, but here you’ve realized that you don’t need him to be happy, you realized you don’t need him period.

Paris isn’t just for lovers, it’s especially for the singles that are irrevocably in love with it.

And believe me…you are never single in Paris.


Permalink 3 Comments

Next page »